Cand mi-a picat prima oara "Procesul" lui Kafka in mana, am fost putin sceptica daca sa-l citesc... Mi-am intrebat profa de romana si mi-a raspuns :"E cutremurator.", apoi, intreband-o despre ce anume e cartea, mi-a raspuns "Despre ce ni se intampla in fiecare zi, in fiecare minut, in fiecare secunda..."
Dar l-am citit... Intr-o viziune groteasca si caricaturala asupra lumii, reda absurdul existentei umane: imposibilitatea de evadare. De la primele pagini, simti ca patrunzi intr-un cosmar, din care iti doresti sa evadezi, dar totul se complica din ce in ce mai mult pentru a ajunge la nimic. Adica la absurd. Pentru ca, in definitiv, asta e conceptia lui Kafka: destinul uman nu are sens, e absurd.
In fine, conceptia sa e relativ interesanta, dar nu voi intra in dezbateri filozofice, deoarece, conceptia mea e putin mai optimista, dar nu o voi expune aici, in postul acesta. Insa, ce m-a frapat cu adevarat a fost asemanarea izbitoare dintre filmul "The cube" si scrierile lui Kafka... Oare scenaristul a fost molipsit de conceptia lui Kafka?
Rezumatul filmului ar fi urmatorul: sapte straini, cu personalitati diferite, se trezesc intr-un cub de dimensiuni colosale, format dintr-un infinit de camere, dintre care unele dintre acestea au capcane mortale. Nu e nimic spectaculos de sangeros, ca in Saw, asa ca domnisoarele slabe de inger se pot uita linistite.
Bineinteles, cubul e o metafora pentru viata, pentru societate, pentru sistemul plin de capcane, iar personajele incep sa-si puna probleme existentiale:"Pentru ce am fost adus aici? Cum putem iesi de aici?". Evident, fiecare era adus acolo cu un scop: tanara matematiciana descopera, prin calcule matematice, camerele care contin capcane. Dar ceea ce este cel mai frapant e modul cum se comporta omul in situatii extreme... La finalul filmului, cand gasisera iesirea, se omoara intre ei... Singurul care supravietuieste este personajul schizofrenic, singurul inocent si singurul care nu avea ce sa caute cu adevarat in cub.
Filmul chiar merita vazut, mai ales de amatorii de filme psihologice.
Si luna si marea si tu...
Esti plina de nisip si mirosi a mare...
Tu, luna.
Esti plina de lumina, si lucesti ca luna...
Tu, mare.
Privesc ochii tai si mi se pare ca privesc luna...
Privesc luna si mi se pare ca privesc ochii tai...
Ascult vocea ta si mi se pare ca aud marea...
Ascult marea... Sau vocea ta? Nu stiu...
Stiu doar
Ca sunt cea mai fericita fiinta de pe pamant...
Ca te am pe tine, marea si luna in gand,
In brate, in camera, in vis...
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)