Cap I
T. e cel mai bun prieten al meu. L-am cunoscut intr-o zi oarecare, in timp ce meditam asupra sensului vietii mele banale... Da, l-am cunoscut chiar in ziua in cafre le reprosam parintilor ca imi urasc numele de familie. T. m-a ajutat sa-mi gasesc un alt nume: Time. Rebeca Time. E un nume mult mai potrivit, ma reprezinta, imi da forta de fiecare data cand il pronunt si infinite clipe de entuziasm. Probabil toti am fost nascuti pentru un nume, dar soarta ne-a ales altul mult mai nepotrivit. Dar, atunci cand iti gasesti adevaratul nume e ca si cand ti-ai gasi adevarata identitate, scopul si sensul.
Rebeca Time, imi pare bine de cunostinta. Tocmai terminam de scris ultima mea nuvela. Aici, pe Uranus, scriu in fiecare zi cate o poveste… Inspiratia e cu mine intotdeauna. Lucrurile s-au schimbat teribil de cand am parasit Terra, acolo ma chinuiam un an intreg sa scriu un roman, apoi trebuia sa insist la editura sa mi se publice cartea, ca mai apoi sa vad cum creatiile mele stau pe rafturile librariilor si nimeni nu le cumpara… Toti cautau povestioare cu vampire si snoave cu luna plina si nu voiau sa citeasca povesti despre ei. Aici e totul diferit: in fiecare zi cineva vine la mine sa ma roage sa imi imaginez viata lui/ei perfecta. Imi imaginez totul pornind de la cele mai mici detalii: temperamentul, preferintele, asteptarile celui care imi cere. Apoi, dupa ce sunt citite, povestile prind pur si simplu viata. Devin realitate. In fiecare zi schimb existenta fiecaruia in ceva extraordinar.
Pe Terra ma gandeam in fiecare zi ca tot ce isi imagineaza omul poate deveni realitate. Dar aici chiar e posibil acest lucru. Sursa e imaginatia, dar, multi oameni de aici, desi minunati, nu-si pot imagina prea mult. Au fost crescuti sa aiba tot ce isi doresc, sa traiasca depoarte de toate viciile pamantenilor: bani, gelozie, ura… Aici totul e perfect, din prima pana in ultima clipa, singurul lucru necesar e imaginatia care iti poate oferi orice iti doresti…
T. m-a adus pe Uranus. T. m-a salvat. Traiam intr-un cerc vicios continuu, si-mi era aproape imposibil sa nu ma molipsesc de energiile negative ale celor din jurul meu, de existentele lor mediocre si aspiratiile lor materiale …
Cap II
- Isabella, trezeste-te!
- Ah, mama, ti-am zis de atatea ori, zi-mi Rebeca.
- Dar suna atat de dur… Isabella e un nume mult mai potrivit pentru o mica printesa…
- Nu mama, nu sunt o printesa. Visele mele sunt minunate, dar tu mi le strici de fiecare data.
- Pentru ca trebuie sa ajungi la facultate, sa incepi sa traiesti.
- Sa invat sa traiesc? Sa ma infectez? Sa nu mai traiesc decat pentru bani, asa ca voi? De unde stii ca existenta mea din vise nu e cu adevarat reala? Poate exista undeva o lume mult mai buna decat asta, unde adevaratele valori nu sunt legate de cat de multi bani ai. Tu esti fericita? Spune-mi! Esti o femeie de cariera, cu multi bani, exact asa cum vrei sa ajung si eu? Esti fericita? Crezi ca eu as fi fericita in locul tau? Nu, nu as fi! De aceea incerc din raspunteri sa ma indepartez de superficialitate si mediocritate…
- M-ai innebunit complet. Simt ca nu mai resist.
- Imi pare rau, adauga apasat Rebeca. Imi pare foarte rau.
Imediat ce mama ei parasi camera, Rebeca isi deschise jurnalul si isi nota visul. Isi traia existent din vise, sperand intr-o lume in care libertatea individului este absoluta. O libertate dincolo de orice libertati politice, civile, sociale… Intr-adevar, traim inchisi intr-un glob de cristal, fara sa constientizam posibilitatea adevaratei libertati. Suntem prizonieri in aceeasi temnita, pe care o concepem ca fiind singura libertate, pentru ca e tot ce am cunoscut pana acum. Dar, uneori, se intampla sa existe oameni, ca Rebeca care sa priveasca prin ferestrele temnitei si sa descopere adevarata viata, adevarata existenta. Desi ferestrele temnitei ii sunt deschise in majoritatea timpului doar prin vis, Rebeca era sigura ca adevarata realitate exista cu adevarat. Ea era convinsa ca putem depasi limitele impuse, granitele aproape insesizabile, pentru a patrunde dincolo, pentru a vedea adevarata esenta. Uneori, visand cu ochii deschisi isi imagina cum tine in mana dreapta infinitul si in mana stanga existent, ca niste adevarate valori eterne, pe care majoritatea oamenilor inca nu le-au decoperit. Ei sunt prizonierii de ieri, de azi si de maine, prinzonieri care prin perspectival lor limitata impiedica lumea sa evadeze, sa surprinda adevarata esenta.
Visele sunt din ce in ce mai suprimate, iar Rebeca era profund intristata cand oamenii I se confesau ca nu mai pot visa. Cum poate fi posibil asa ceva? Cat sa fii de limitat si ancorat in aceastea temnita incat sa nu mai poti visa?
“Uneori imi inchipui ca pot zbura in cerul infinit asemenea pasarilor. Intr-adevar, cred ca pasarile traiesc adevarata viata: libertate absoluta, cer infinit, pericole minimale. De fapt, cu cat exista se indreapta spre superior, spre divinitate, mai sus, cu atat este mai lipsita de pericole. Si imi sustin opinia prin raportare la existent animalelor de pe pamant. Ele sunt in preajma supuse torturii, legii firii, uciderii pentru a supravietui. Dar o pasare este libera tot timpul. Chiar daca o alta pasare incearca sa o atace, ea se poate salva foarte usor, marind viteza zborului. Si de fapt, cerul este mult mai intins decat pamantul, si vietuitoarele cerului sunt mult mai putine ceea ce conduce la o probabilitate mult mai mica de a fi atacat. Ah, si ma tot gandesc, la senzatia suprema pe care o au pasarile in permanenta: aerul racoros atingandu-ti aripile, zborul infinit, privelistea divina asupra oceanului, padurilor, curcubeelor…Si muzica, muzica adevarata a vantului prin aripi. Cred ca pasarile viseaza incontinuu. De fapt, la ele, realitatea e un vis. Ce altceva poti face zburand deasupra tuturor mediocritatilor, in afara de a visa?”
Ultima fraza o scrise grabita in jurnal, isi imbraca bluza preferata, imprimata cu toate culorile curcubeului, isi stranse parul lung, roscat intr-o coada de cal, se machia cu creion negru, evidentiindu-se ochii verzi. Urma o zi de scoala.
Cap II
- Belle, iar visezi?
- Rebeca.
- Spune-mi definitia termodinamicii., adauga sarcastic profesorul de fizica, aproape ascunzandu-si dispretul.
- Nu am invatat. De fapt, nu cred ca a invata o definitie mots-a-mots ma poate ajuta cumva in viata, in cunoastere sau in orice altceva.
- Ah, inteleg… Tu, domnisoara, nu ai uitat sa iti vopsesti parul rosu si sa te machezi, dar definitia ai uitat sa o inveti. Si mai mult contesti importanta fizicii.
- Din contra. Fizica este foarte importanta pentru a cunoaste cum functioneaza realitatea inconjuratoare, pentru a descoperi lucruri care pana acum le-am intuit doar in vise.
- Tot ce exista s-a descoperit deja, de mari fizicieni.
- Adica, vreti sa spuneti ca tot ceea ce exista s-a descoperit?
- Tot ceea ce exista se incadreaza in limitele logicii, si tot ce e logic s-a descoperit deja.
- Va inselati. Nu credeti ca exista o logica superioara logicii pe care deja o cunoastem?
- Nu.
- Ba da, exista. Acum doua mii de ani inca se credea ca pamantul este plat. Daca venea unu mai rasarit cu o idee cum ca pamantul ar fi rotund, dvs il luati de nebun. Exact cum faceti acum si cu mine. Asa a fost mereu in istorie, ideile noi si bune au fust mereu contestate sip use pe seama irationalitatii, pentru ca oamenii inca se limiteaza in conceptia ca exista doar ceea se incadreaza in logical lor. Dar repet, logica pe care o cunoastem noi acum e doar o mica parte din logica eterna ce exista in univers, si la care nu putem ajunge decat prin avansarea cunoasterii si bineinteles, acceptarea noilor teorii si idei. Altfel, suntem morti.
- Domnisoara, te rog sa parasesti clasa, iar pentru astazi ai nota 4.
- Multumesc.
Rebeca parasi sala amuzata. De fapt, nici nu stia de ce inca mai incerca, discutiile in contradictoriu sunt absurde, mai ales cu oameni limitati. E imposibil sa convingi un om ca nu are dreptate, dar minte sa iti mai dea si tie dreptate. Data viitoare, se gandi Rebeca, cand voi mai auzi pararea unui mediocre voi zambi amuzata si ii voi da dreptate. Nu printr-o singura contradictie se schimba mentalitatea unui om, ci prin fapte, prin adevaruri dezvaluite. Desi, in multe cazuri, oamenii, pusi in fata faptului concret, tind sa-l ignore sis a lase totul pe seama intamplarii. Asa ceva nu e posibil, domne, eu n-am invatat asta la scoala. Pe vremea mea…
Deschise usor usa casei, dar mama o intampina in prag.
- CHiulesti?
- Da, adica am fost data afara de la ora. M-am contrazis cu profu de fizica.
- Vorbim dupa aceea, e Cristi pe la noi, sa nu pomenesti nimic de asta.
“Aha, iar unchiu+meo… S-au nimerit toate in dimineata asta.”
Bucataria era plina de fum, mama gatise ceva, pesemne, pe placul lui Cristi. Era pe terasa, cu ochelarii de soare pe nas, imbracat ca un adolescent lipsit de gust. Imi placea sa-l numesc, un adolescent intarziat.
- Isabela, ai fost aseara in club?
Rebeca ofta scurt. Incepea din nou aceeasi discutie.
- Nu, n-am fost. Ti-am zis… Nu prea le am cu cluburile
- Cum asa? Iei BMW-ul lui maica-ta si agati 5, nu unu. APoi mergeti in club.
- Nu-mi place. Nu-mi plac masinile, as prefera sa am un cal, nu o masina. SI mai ales, de ce conteaza firma si banii? Nu vreau ca un baiat sa ma placa pt asta si mai ales, nu ma atrage un baiat cu bani, ci doar unul a carui mentalitate…
- AR fi potrivit ce spui acum daca ai trai in perioada interbelica.
- De fapt, ai dreptate, eu sunt putin mai retro, chiar si-n vetsimentatie. Dar imi place, prezentul si viitorul, numai ca eu am citit mai mult decat voi si mi-am dat seama ca viata si lumea nu se invarte in jurul banilor si a firmelor… Poate ca gandesc diferit, cine stie, am alt nivel de constiinta.
- Rebeca, tu sigur nu ai intrat in vreo secta?
- Nu. E doar modul meu de a gandi, si daca gasesc oameni care gandesc ca mine putem fi prieteni. Daca tu numesti asta secta, foarte bine.
- Dar prietenul tau ce face? Poate ar trebui sa il inviti la o cafea, sa incepi sa traiesti…
- Da… Poate…
Rebeca zambi. Isi pierduse virginitatea cu mult timp in urma, iar relatia sexuala cu prietenul ei era detsul de buna. De fapt, se culcase cu el de la a doua intalnire. Ii placuse baiatul si nu dadea doi bani pe prejudecati. Curvele sunt alea care isi ascund impulsurile pentru a parea ca sunt altcineva decat sunt. De fapt, termenul de curva e mult prea dur. Sunt doar fete naïve ancorate in prejudecatiile absurde ale lumii inconjuratoare. Minciuna e mult mai urata decat instinctual sexual. Si vorbeam cu mama, care zice ca este prinsa intre doi nebuni, eu si tata. Iar eu i-am raspuns ca normalitatea o da majoritatea, noi suntem doi si ea una, de unde rezulta ca ea e nebuna. Asa e si in lume. Valorile sunt create de majoritate, si daca majoritatea oamenilor nu au educatia si cunoasterea necesara ei sunt normalitatea, ei reprezinta binele public, pentru ca ei sunt mai multi. Iar aia, putini, care au cate ceva in cap, sunt considerati nebuni si opiniile lor sunt ignorate. De aia sistemul de valori e rasturnat. Asa a fost mereu… Si totusi… Eu inca sper la…Inca visez.
Cap III
-Rebeca…
-Ah, ce bine ca m-ai trezit din cosmar…
-Ce cosmar?
-Nu o sa-ti vina sa crezi… Toti ma strigau Isabella, iar nimeni nu imi stia numele de familie, Time. Mai mult, imi umpleau capul cu conceptiile lor absurde. Oamenii aia nu vedeau decat bani si masini…
-E mai grav decat credeam.
-Ce vrei sa spui, T.?
-Inca esti legata de ei intr-un fel sau altul. Te-am adus aici pe Uranus, te incadrezi, faci treaba perfecta, dar e ceva ce inca te tine legata…
-Nu inteleg… Aici m-am nascut, nu-mi amintesc altceva. Locul acela, oamenii aia mediocri, zambetele alea false, personajele caricaturale apar doar in visele mele. Nu am fost niciodata acolo… Doar in vis.
-Dar uneori visele par realitate si realitatea pare vis?
-Atunci, visez ca sunt aici sau chiar sunt aici? Visez ca sunt acolo sau traiesc acolo? Nu mai inteleg…
-Vei intelege, cu timpul.
Cap IV
Scrie sau mori. Asta e motto-ul meu. Intr-adevar, mai devreme i-am pus o intrebare buna lui T., la care, din pacate, nu mi-a raspuns. Cand visez si cand e realitate? Care realitate e mai reala? Cea din vis sau cea din starea constienta? De fapt… Cand anume esti constient, in vis sau in realitate? Prea multe intrebari, la care se pot adauga o infinitate, dar raspunsul cred ca le-am gasit. Nu intamplator tot ceea ce ma leaga de Uranus, tot ce fac pe aceasta planeta se leaga de scris. Aici scriu, scriu continuu. Inventez povesti si schimb astfel existenta oamenilor, scriu si imi imaginez lucruri iesite din comun…Dar de fapt, nu stiu nimic despre Uranus, nu pot descrie nici macar camera in care locuiesc. De fapt, nu-l pot descrie nici macar pe T. Tot ce pot spune e ca aici nu imi amintesc decat de mine scriind si traind clipe inimaginabile. Plutesc, zbor, inor printre nori, alunec pe curcubeu… Dar altceva? Nimic. Scrie sau mori. In momentul in care nu mai scriu ma trezesc in acea lume… In care ma lupt cu vicii si energii negative, cu oameni mediocri si spatii limitate.
-Mama, te rog, paraseste camera si lasa-ma cateva ore sa scriu. Am nevoie de inspiratie…
