M-ai invatat sa plutesc...

Te astept in gara
De data asta nu uita s-aduci cheile
Si rasul...
O foaie, si-un bandaj.

“Pentru ce?”-Ma-ntrebi.
Vei vedea.

Deschide. Vom intra.
E plin de lumina.
Un gand salbatic imi fulgera mintea.
Dar orice-i salbatic, tu-l transformi
In lumina.

M-ai invatat sa plutesc… Deasupra luminii
Si-un zborul meu am vazut marea, norii
Si cerul. Iar avioanele zburau foarte aproape deasupra
Iar tu le priveai aterizand. Erai jos, zambeai
Si imi faceai cu mana.

Si erai mic, acolo jos… Dar mie imi pareai atat de mare
Incat m-am trezit zburand cu tine de mana
Tu mi-ai soptit: “Priveste curcubeul! Cat de aproape pare…”
Atat de aproape incat l-ai prins in mana.

Vreau putina culoare… Doar putina- noi oricum avem sufletele colorate
Vezi lumea? E jos, e neagra, urata. Plange, se lupta, tipa, ucide…
Nu arunca o privire curcubeului nicio clipa…
Cum s-o coloram cand ea priveste spre intuneric, iar noi spre lumina?

Candva ti-am spus ca impreuna putem colora lumea…Dar cum?

Si ochii mei rad; si buzele tale asculta
Si urechile noastre neincetat se saruta
Privirea ta canta, iar sufletu-mi e ecou
Ecou, ecou, tu canta, ecoul ecourilor te-asculta.

Dar ecoul ecourilor e infinit. Strabate prin trup.
Si tremur, si-s palida- Te rog, nu pleca.
Dar tu pleci. Acopera-mi sufletul cu un bandaj.
Astupa cantecul ecoului. Pentru o vreme.
O sa-l trezesc cand ne vom revedea in gara.

Te voi astepta in gara
Cu cheile, si rasul, dar fara bandaj.