Literatura se hotaraste sa moara?

Citisem pe undeva, odata, o anecdota interesanta. Cica, in vremuri de mult apuse, se imparteau intre oameni bogatiile lumii. Si Cel de sus a zis asa: sarmantilor, charismaticilor, aratosilor si stralucitorilor sa le revina faima, aurul, giuvaerele, emisiunile TV, pozele din reviste, cluburile de fite, popularitatea si snobismul. Iar inadaptatilor social, ciudatilor, insinguratilor, uratilor si introvertitilor le-au ramas...cartile. Ei sunt cei care le scriu si tot ei le citesc. Pentru ca literatura e, in definitiv, pentru cei care se simt cumva straini de mersul lucrurilor in lume. Sau poate nu... Pentru ca, treptat lucrurile au mai evoluat...Literatura e acum la indemana oricui.

De exemplu, anul trecut, prin timpul asta, seria de carti "Amurg" invadase Carolul. Prin timpul orelor de matematica, nicio fashionista dichisita nu mai observa tabla manjita cu grafice sau limite de functii. Toate devorau de zor peripetiile naravase ale superbului vampir Edward Cullen cu iubita lui muritoare, Bella. Profa de mate le privea dezamagita si accentua arhi-celebra sa replica "Mai cu spor, ma, mai cu spor!". Fetele ascultau, isi intensificau ritmul si a doua zi deja le vedeai cu urmatorul volum in poala. "Luna Noua", apoi "Zori de zi" si ce a mai urmat. "Sigur tre' sa fie ceva cu adevarat interesant", mi-am zis in sinea mea, dat fiind faptul ca intr-adevar prima oara cand le vedeam citind cu atata inflacarare. Asa ca am pornit hotarata spre Diverta, am luat cartea din raft cu putina grija ca nu cumva sa observe vreun cunoscut cat sunt de "intarziata". Am ajuns acasa, am citit pe nerasuflare primele pagini si... m-am plictisit ingrozitor. Doar atat? Prea semana izbitor de mult cu telenovelele pe care le vedeam in copilarie. Am zis ca poate e inceputul mai plictisitor, asa ca am citit in fiecare zi in sila cateva pagini, poate-poate oi descoperi ceva. Nimic. Ultimul sfert de carte l-am abandonat, pierdeam vremea inutil... L-am citit totusi peste o bucata buna de timp. Nimic nou. Cartea s-a incheiat cu aceeasi zahariseala siropoasa cum a inceput. Edward o saruta pe Ella pe gat, iar intrebarea ce ti se inocula si te determina sa cumperi urmatorul volum era "Bella urma sa moara sau, mai rau, sa fie tranformata in vampir?". Habar n-am, poate imi spuneti voi, eu n-am citit urmatorul volum. In fine, ceea ce vreau sa subliniez e faptul ca, intr-adevar, cartile cu vampiri si varcolaci s.a.m.d. au prins la public, dar cred ca stii lucrul asta mai bine decat mine. Ulterior, au urmat infinite ale imitatii mai mult sau mai putin jalnice, pe care am evitat sa le citesc si titlul... Un lucru e sigur: daca simti ca te chinuie talentul literar si vrei sa te imbogatesti, atunci scrie o carte despre vampiri si sigur va avea un succes rasunator.

A doua experienta a fost Coelho. Era o vreme cand era imposibil sa nu vizitezi profilul de hi5 al unei fete cool, care sa nu-si asorteze la pozele de prin cluburile trendy o lista intreaga cu citate din Paulo Coelho. "Sa incercam", am zis. Prima carte care mi-a picat in mana a fost "Veronika se hotaraste sa moara".Am citit-o si am ajuns la concluzia ca un titlu mai hotarat era "Literatura se hotaraste sa moara". Dupa ce Veronika ia un pumn de pomnifere, supravietuieste si se trezeste internata intr-un sanatoriu. Aici, afla ca mai are de trait o saptamana si cateva zile. Evadeaza si in acele clipe descopera sensul vietii si isi indeplineste cele 1001 de dorinta. Da, ai ghicit, exact ca-n comediile romantice de proasta calitate. Am continuat cu "11 minute", insa am abandonat-o pe la jumatate. O ultima incercare a fost "Alchimistul", care nu mi-a rezistat in mana mai mult de zece minute. Acelasi lucru s-a intamplat si cu "Brida". Toate cartile lui Coelho urmaresc acelasi tipar clasic ca-n basmele populare: eroul pleaca de acasa, eroul da de rau si ii infrunta pe zmei, dar in final o gaseste pe Ileana Cosanzeana si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Alaturi de astea, penibile mi se pareau secventele din naratiune cand se introduceau pasaje in care Coelho simtea nevoia sa isi laude celebritatea, ca de exemplu: "Si in vremea asta, un scriitor renumit, Paulo Coelho, era interesat de soara Veronikai asa ca s-a hotarat sa scrie o carte." Veridicitate? In niciun caz. Citind fraza asta i-am dat dreptate charismaticei profe care sustinea cu tarie cu Paulo Coelho e "manelistul literaturii universale". Insa, cireasa de pe tort a venit abia anul asta la ziua mea, cand am primit cadou de la parinti o carte intitulata "Citate de dragoste, de Paulo Coelho". Ma gandeam sa trimit niste sms-uri cu ele, cine stie, poate as fi impresionat vreun fan infocat...

Alte exemple care agolmereaza rafturile de top din librarii si mintile tinerilor ar mai fi, dar prefer sa nu comentez, mai ales ca e vorba de scriitori romani contemporani. Un lucru e cert, anecdota prezentata la inceput nu prea mai e adevarata...Acum, se pare, literatura e pentru oricine. Dar chiar e literatura sau doar mediatizare excesiva? Poate e doar o tehnica de manipulare a maselor, ca si cu gripa aviara sau porcina. Nu stiu. Adevarul absolut nu l-a atins nici macar Alchimistul, dar minte noi, existente mediocre. Poate daca s-ar citi si alti scriitori care merita cu adevarat, povestioarele cu pietricele filozofale si snoavele cu luna plina ar parea cu adevarat stupide.